Vicepreședintele PDL, Monica Macovei, încearcă să-i ridice lui Daniel Morar mingea la fileu, declarând într-un interviu că "e absolut normal" ca actualul şef al DNA să ajungă procuror general, "pentru că dacă e bun, trebuie să-l foloseşti, să-i dai şi mai mult să facă".
Întrebată de "România Liberă" dacă e de părere că Daniel Morar ar trebui să candideze pentru şefia Parchetului General. "Da", a fost răspunsul Monicăi Macovei. "E un principiu folosit în toată lumea normală: când cineva se dovedeşte foarte bun în ceea ce face, acesta este bine să fie promovat - vedem acest lucru despre Morar, după numărul mare de dosare de corupţie care acoperă uniform toate partidele, numărul mare de condamnări şi laudele Comisiei Europene. E absolut normal să ajungă procuror general, pentru că dacă e bun trebuie să-l foloseşti, să-i dai şi mai mult să facă", a insistat Monica Macovei.
Totodată, europarlamentarul crede că una din varianta privind numirile procurorilor generali ar fi să se păstreze actualii şefi până după alegeri. "O altă variantă ar fi să meargă lucrurile aşa cum sunt, fiindcă orice schimbare va ridica semne de întrebare, iar noile numiri pentru procurorii-şefi să aibă loc la iarnă, cu un parlament şi un guvern alese legitim. Numirile ar trebui făcute de un ministru care vine să stea patru ani, nu patru luni şi apoi să plece, e nevoie de cineva care să răspundă pentru ce fel de oameni propune, în faţa ţării, dar şi a Comisiei Europene", a opinat Macovei.
Pe de altă parte, aceasta crede că nominalizările pentru procurorul general şi pentru şeful DNA trebuie să fie făcute în continuare de ministrul Justiţiei, nu de alte organisme. "Eu îmi menţin punctul de vedere: ministrul Justiţiei propune, CSM face interviuri, dă un aviz, apoi preşedintele decide, potrivit legii pe care am iniţiat-o în 2005. Sunt consecventă şi o susţin în continuare, pentru că este foarte importantă răspunderea individuală. Lumea trebuie să ştie că eu, Monica Macovei, l-am propus pe Daniel Morar şi că dna Pivniceru îl propune pe succesorul acestuia. Ministrul trebuie să-şi asume răspunderea pentru numirea procurorilor-şefi şi pentru ceea ce vor face aceşti oameni", a conchis Monica Macovei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA