Potrivit publicației de știri Aktuality.sk, ministrul Economiei din Slovacia, Richard Sulik, a declarat pentru postul RTVS că țara sa va respecta un decret emis de Putin, prin care le cere clienților din „țări neprietenoase” să cumpere gaz rusesc în moneda națională a Rusiei, aflată în dificultate. O astfel de cerere a fost respinsă rotund până acum de oficialii occidentali.
„Pentru a nu ne întrerupe gazul, vom plăti în moneda rusă, dacă nu decidem altfel”, a spus Sulík.
Compania de stat slovacă de gaze SPP plătește în prezent pentru furnizarea de gaze în euro.
„Sunt ministrul economiei și trebuie să furnizez energie pentru economia slovacă. Nu sunt de acord cu războiul, dar îl privesc și din punct de vedere economic”, a declarat Sulík, citat de portalul Aktuality.sk.
În martie, factura pentru gazul din Rusia era încă în euro, așa cum se menționa în contract. Sulík a recunoscut că nu știe cum va arăta situația cu următoarea tranșă pe care SPP trebuie să o plătească pe 20 mai.
Vineri, Comisia Europeană le-a spus companiilor din UE că nu ar trebui să respecte cererea Rusiei de plată a gazului în ruble. Purtătorul de cuvânt al comisiei a reamintit că marea majoritate a contractelor de furnizare din Rusia prevăd în mod explicit plăți în dolari și euro.
Conform decretului rusesc, clienții străini ar trebui acum să facă schimb de ruble prin conturi bancare rusești. Dacă nu sunt de acord cu acest model, riscă o oprire a aprovizionării, conform RMX.
Germania nu poate renunța la gazele rusești: "Sancţiunile nu trebuie să ne afecteze mai mult pe noi"
Germania nu se poate lipsi pe termen scurt de livrările de gaze ruseşti, iar eventuale sancţiuni împotriva Moscovei în acest sector ar face mai mult rău Uniunii Europene decât Rusiei, a declarat luni ministrul german al finanţelor, Christian Lindner, potrivit AFP.
Trebuie să avem în vedere sancţiuni dure, dar pe termen scurt livrările de gaze ruseşti nu sunt substituibile, iar întreruperea lor ne va dăuna mai mult nouă decât Rusiei, a spus ministrul german înaintea unei reuniuni cu omologii săi din statele UE, la Luxemburg, potrivit Agerpres.
Ministrul austriac al finanţelor, Magnus Brunner, a precizat la rândul său că Austria nu este favorabilă sancţiunilor asupra gazului. Suntem foarte dependenţi de gazul rusesc în Austria. Sancţiunile nu trebuie să ne afecteze mai mult pe noi decât pe Rusia, a explicat oficialul austriac.
Unii politicieni europeni şi statele baltice cer un embargou asupra importurilor ruseşti de gaze naturale pentru înăsprirea sancţiunilor împotriva Rusiei după agresiunea asupra Ucrainei şi acuzaţiile privind crime comise în rândul civililor în oraşul Bucea.
Pe de altă parte, Rusia le-a cerut statelor UE să-i plătească în ruble gazele livrate începând cu 1 aprilie, ceea ce acestea au refuzat. În prezent livrările continuă, întrucât primele plăţi pentru volumele de gaze livrate după această dată sunt scadente în a doua jumătate a lunii (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica