Oleg Malginov, ambasadorul Federației Ruse la Bucureștii, a transmis MAE, că autorităţile de la Moscova "nu sunt în măsură" să accepte solicitarea României de a-i ridica imunitatea secretarului I al Ambasadei de la Bucureşti, care a lovit și accidentat, duminică, o tânără pe trecerea de pietoni. Diplomatul rus a fost rechemat la Moscova, de la postul din Bucureşti, urmând să părăsească ţara "în scurt timp".
MAE român precizează că din informaţiile parvenite ulterior întrevederii de la MAE dintre ambasadorul Federaţiei Ruse, Oleg Malghinov, şi secretarul de stat Bogdan Aurescu, a rezultat că diplomatul rus implicat în accidentul rutier de duminică "urmează să părăsească teritoriul României în scurt timp".
În opinia MAE, transmisă părţii ruse, un astfel de gest intempestiv este de natură să afecteze negativ percepţia publică asupra modului de abordare şi disponibilităţii părţii ruse faţă de acest caz.
De asemenea, MAE a subliniat că, în condiţiile în care Convenţia de la Viena garantează libera circulaţie a tuturor diplomaţilor, inclusiv ieşirea de pe teritoriu statului de reşedinţă, iar România trebuie să respecte pe deplin această normă juridică, responsabilitatea pentru efectele generate revine integral şi exclusiv părţii ruse.
În întâlnirea de miercuri solicitată de ambasadorul Malghinov, acesta i-a transmis lui Bogdan Aurescu că "autorităţile ruse de resort vor efectua o investigaţie minuţioasă şi detaliată în speţă, în acest scop fiind luată decizia de încetare a mandatului la Bucureşti al diplomatului în cauză şi rechemarea lui imediată în Rusia".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor