Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale (BNR), a lansat un avertisment.
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale (BNR), atenționează Guvernul să fie foarte atent la "corecția fiscală", în special "la încercarea de a tăia numai pe partea de cheltuieli și făcând comparații care nu sunt potrivite". Isărescu a făcut aceste declarații după ce a fost întrebat dacă în 2025 consideră că va fi cazul aplicării unor măsuri mai drastice, inclusiv cea a înghețării pensiilor şi salariilor, mai ales că este o lege în acest sens care stipulează că dacă datoria publică depășește 50% din PIB această măsură de poate aplica.
Mugur Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală
"Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri. Nu știm care vor fi acele măsuri și când se vor lua, dar ele se vor lua. Încurajăm, pe căile pe care putem să le avem și noi, Guvernul să facă această corecție fiscală, dar este greu, recunoaștem.
Într-un an și electoral, și cu aceste discuții nesfârșite despre cum să se facă corecția fiscală. Atenție mare la încercarea de a tăia numai pe partea de cheltuieli și făcând comparații care nu sunt potrivite. Mai mult, nu pot să spun", a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, potrivit Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News