Alegeri 2016: Cine intră în cursa pentru Primăria Capitalei
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp

Preşedintele PND, Daniel Fenechiu, a anunţat sâmbătă, la Tulcea, că va candida la funcţia de primar al municipiului Bucureşti, adăugând că doreşte ca la alegerile locale formaţiunea pe care o conduce să obţină cel puţin 1.000 de consilieri locali.

Candidez la Primăria municipiului Bucureşti. (...) Toţi cetăţenii se plâng din cauză că administraţia publică este destul de apatică, nu respectă termenele şi că doar prin atenţii şi mecanisme nedemocratice se poate ajunge la rezolvarea unei cereri. Pe lângă clasicul birou unic voi veni cu un sistem de monitorizare a cererilor care va putea fi verificat pe internet, a declarat Fenechiu, în deschiderea evenimentului de lansare a candidaţilor PND la 12 primării din judeţul Tulcea.

El a subliniat importanţa profesionalizării serviciilor publice şi l-a invitat pe candidatul PND la Primăria municipiului Tulcea, Cornel Bâlbu, să preia acest element din platforma sa electorală.

Vă asigur că vom avea cel puţin 1.000 de consilieri locali, minim 40-50 de consilieri judeţeni şi un număr de primari. (...) Este foarte greu să menţionez un număr al viitorilor primari PND, chiar dacă la întâlnirile precedente vorbeam despre 40-50. Din păcate (...) partide care se cred democrate - ALDE şi PMP - au reuşit să ne intimideze nişte candidaţi, a adăugat liderul PND, exemplificând cu candidaţi partidului din judeţele Galaţi, Timiş şi Maramureş. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel