Data actualizării:
Data publicării:

Ciolacu, noi explicații privind gluma cu Buzăul și Moldova

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Inquam Photos / Cornel Putan
Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Premierul Marcel Ciolacu a oferit noi explicații, la Iași, privind gluma cu Buzăul și Moldova.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, din nou, de jurnaliști cu privire la cât de mult crede că l-a afectat electoral atunci când a zis, în glumă, faptul că 'Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți'.

'Știți că eu am mai vândut și Ardealul?', a răspuns ironic, în primă fază, Marcel Ciolacu.

'A fost unul dintre cele mai grele momente ale mele ca om politic când s-a zis că am vândut Ardealul. Și s-a dovedit a fi o minciună că am vândut Ardealul. Nu are rost să intru în detaliile glumelor pe care le facem cu toții. Nu cred că dumneavoastră nu ați zis vreodată bancuri cu ardelenii, cu oltenii. Face parte din spiritul românesc.', a zis Marcel Ciolacu.

'Ce regret, cu adevărat, este faptul că din funcția de prim-ministru nu ar fi trebuit să fac acest lucru și a fost interpretat. Însă diferența între ce facem efectiv și o glumă nepotrivită este una foarte mare. Niciodată de la Revoluție încoace un guvern nu a direcționat mai multe fonduri pentru o zonă de dezvoltare decât o face acest guvern. Și nu singur fac asta, ci cu ceilalți membri ai Guvernului.', a spus Marcel Ciolacu, într-o conferință de presă, organizată pe șantierul Spitalului Regional Iași.

Video

Premierul Marcel Ciolacu și-a cerut scuze acum o lună atunci când a zis, în glumă, că 'Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți'

'Înainte de orice sunt român. Îmi iubesc țara și cred în Dumnezeu. Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean. Mama era din Tecuci. Deci departe de mine sa jignesc pe cineva. Văd ca s-a interpretat o glumǎ pe care am făcut-o în Timișoara și unii încearcă să o speculeze politic. Nu a fost nimic peiorativ. Dacă cineva s-a simțit jignit îmi cer scuze, nu asta mi-am dorit.

Respectul pentru Moldova se vede în proiectele mari de infrastructură pe care le facem aici în ultimii ani, tocmai pentru a recupera decalajale față de celelalte regiuni ale țării. Jignirea adevărată este când propui candidați precum un hoț de tablă și un primar penal dintr-un grup infracțional organizat și te aștepți ca oamenii să îi voteze. Ps: mereu am simțit multă căldură atunci când am fost în Moldova. Și voi reveni de fiecare dată cu același respect și prețuire', a transmis, acum o lună, premierul Marcel Ciolacu.

Citește și - Ciolacu: După 15 ani, în sfârşit s-au pornit lucrările la cele trei spitale regionale

Premierul Marcel Ciolacu şi-a exprimat, vineri, satisfacţia cu privire la începerea lucrărilor de construcţie a celor trei spitale regionale de urgenţă din Iaşi, Craiova şi Cluj.

Premierul a făcut declarații de pe şantierul viitorului spital regional de la Iaşi. Acesta a declarat că spitalele regionale sunt cele mai importante investiţii în domeniul sanitar din România.

'După 15 ani, în sfârşit, chiar dacă avem şi machete, şi panouri, avem şi un şantier în lucru în spate. După 15 ani, în sfârşit s-au pornit cele trei spitale regionale. A fost o muncă de echipă şi a Agenţiei ANDIS (nr. - Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate), şi a Ministerului Sănătăţii şi am reuşit totuşi să deblocăm, din punctul meu de vedere, cele mai importante investiţii din domeniul sănătăţii, cele trei spitale regionale: acesta de la Iaşi, cel de la Cluj şi cel de la Craiova', a zis Ciolacu. Premierul speră ca lucrările la noul spital de la Iaşi să fie finalizate înainte de termenele prevăzute în contract, respectiv finalul anului 2028.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel