Un judecător federal american a pronunţat miercuri prima pedeapsă legată de asaltul asupra Capitoliului, scutind de închisoare o femeie care a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, notează AFP. Înainte de audiere, Anna Morgan-Lloyd a ajuns la un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii, admiţând că a pătruns ilegal în sediul Congresului la 6 ianuarie, în momentul în care parlamentarii certificau victoria lui Joe Biden la prezidenţiale.
"Am fost acolo pentru a-mi arăta sprijinul faţă de preşedintele (Donald) Trump, mi-e ruşine că a devenit o asemenea de etalare de violenţă", a declarat ea miercuri într-o audiere telefonică în faţa unui tribunal federal din Washington.
Venită din Indiana, această femeie în vârstă de 49 de ani l-a ascultat pe Trump denunţând împotriva tuturor dovezilor "alegerile furate", înainte de a urma mulţimea partizanilor lui în templul democraţiei. Ea a rămas acolo doar zece minute şi nu a comis nicio degradare sau violenţă.
"A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea", a scris ea pe Facebook a doua zi.
Dar după arestarea sa, a cooperat cu justiţia, şi-a cerut scuze şi a început să lucreze pentru "a-şi revizui unele opinii", a spus avocata sa, conform Agerpres.
Libertate condiţionată
Ţinând cont de această schimbare, procurorii sugeraseră punerea ei în libertate condiţionată pe o perioadă de trei ani, cu obligaţia de a presta servicii comunitare şi de a plăti daune de 500 dolari.
Judecătorul Royce Lamberth a urmat aceste recomandări, subliniind în acelaşi timp că ea a participat la "o crimă gravă". Această manifestaţie "nu a devenit violentă din întâmplare", a spus el.
Din ianuarie, poliţia federală a desfăşurat mijloace considerabile pentru a identifica cele aproximativ 800 de persoane implicate în asaltul asupra Capitoliului, care a şocat America.
Până în prezent, 500 au fost găsite şi inculpate pentru capete de acuzare mai mult sau mai puţin grele.
Pedeapsa pronunţată împotriva Annei Morgan-Lloyd duce la concluzia că acestea vor primi sentinţe proporţionale cu gravitatea faptelor lor, comentează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!