Într-o carte scrisă de sfinții părinți în anul 1359 este prezis viitorul. Potrivit numerologului Mihai Voropchievici, în "Gromovnic din bătrâni" apar previziuni până în anul 2058, astfel că cine o deține se poate considera norocos.
"Am primit-o în urmă cu doi ani de la o bătrână, este o carte veche, făcută de călugări, cu îngăduința tuturor și spre folosința tuturor, așa cum explică ei", ne-a declarat Voropchievici, care s-a inspirit din ea în momentul în care a decis să spune ce ne așteaptă din punct de vedere meteorologic în această iarnă.
"Necazul cu ger mare vine în intervalul 21 noiembrie până la 30 decembrie. Numerologul, într-o intervenție la Rommânia TV, informează că decembrie debutează cu ger, pe 2 şi 3 se mai îndulceşte un pic, pe 5 e bine, dar e frig, pe 6,7 și 8 e zăpadă, deci ninsori la nivel de țară. Pe 9 este înnorat, pe 10 și 11 e foarte frig, pe 12 va bate vântul tare, 13,14, 15 este amestecat: și vânt, și frig, și mai călduț, o amestecătură", ne anunță Voropchievici.
Vifor și ger, inclusiv de Crăciun
După această perioadă vine o perioadă grea, cu viscole. Nici de Crăciun și Revelion nu va fi mai bine. "Pe 16 decembrie este senin, iar pe 17 cade zăpadă multă. Pe 18 se anunță vifor, cu zăpadă multă, ger și va dura cel mult trei zile, pentru că pe 19 apare moina, iar din 20 și până pe 25, inclusiv în ziua de Crăciun o să fie un ger cumplit. Pe 26 este vânt, dintre Apus. Pe 27, 28, 29 ninge din abundență, în schimb pe 30 și în noaptea de Revelion va fi puțin mai cald".
Pe 18 și 19 ianuarie, căderi masive de zăpadă
"Pe 1 ianuarie, de Sf. Vasile, și pe 2 este senin, din 3 și până în 5 vremea este amestecată: moină, ger, ceva lapoviță. Pe 6 este ger năprasnic, pe 7 e moină, din 8 și până în 11 ianuarie o vreme bună, pe 12 se formează niște vântrui, pe 13 o zi amestecată, dar intervalul acesta între 13 și 18 este destul de confuz, adică putem, avea niște alternanțe, efectiv să dea orice prognoză peste cap. Pe 18 și 19 vor fi căderi masive de zăpadă, se intensifică frigul pe 20, 21 și 22, pe 23 este mai înnorat și vânt, pe 24 din nouă zăpadă și vânt, pe 25 alternant, se înseninează, e mai plăcut, iar din 26 până în 31 va fi ger tare. Deci, meteorologii noștri au coordonatele perfecte ca să spună că această iarnă va fi ceva mai ieșită din comun"
Ninsori abundente și în februarie
"În februarie, din 1 și până în 5 este senin și ger, de 6 până la 8 zăpadă și vânt, se mai îndulcește între 9 și 12 febraurie, pe 13 și 14 se mai încălzește, zăpada devine mai moale, dar, în schimb, pe 15 și 16 cad iar zăpezi, pe 17 până în 21 alternează de la geruri la temperaturi mai moi, cum zice în carte, iar din 22 până la 29 este frig".
"Iarna se va prelungi și în martie, când va ninge pe 6, 7, apoi ger și vânt din 7 până în 11, a mai precizat celebrul numerolog.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024