CCIR susține acțiunile MAI cu privire la expulzarea muncitorilor extracomunitari care părăsesc ilegal România
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) susține public demersul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care, prin structurile sale, respectiv, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) și Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), a expulzat mai mulți cetățeni străini proveniți din statele extra comunitare care au intenționat să iasă ilegal din țară, în timp ce aceștia se aflau pe teritoriul României în scopul angajării.
„Acțiunea coordonată de MAI reprezintă un semnal foarte puternic pentru cei care, declarativ, vin să muncească în România, dar care, ulterior, dovedesc că au, ca unic scop, migrarea către statele din Vestul Europei. În același timp, este și un mesaj pozitiv pentru mediul de afaceri din România, aflat, după cum bine se știe, într-o căutare intensă și continuă de forță de muncă provenită din țările extra comunitare și care, nu de puține ori, se vede pus în fața unor situații critice din cauza migrării ilegale a acestor cetățeni către alte țări din Europa.
Implicarea activă a IGPF și IGI în expulzarea acestor persoane care încearcă să inducă în eroare autoritățile produce un impact puternic asupra economiei românești, având în vedere faptul că piața forței de muncă calificate influențează în mod direct atragerea de investiții străine. Așadar, devine foarte importantă colaborarea instituțională între reprezentanții MAI și cei ai mediului de afaceri, în încercarea de a limita cât mai mult fenomenul migrării ilegale a forței de muncă.
În egală măsură, autoritățile, alături de reprezentanți ai angajatorilor și ai agențiilor de recrutare, trebuie să găsească soluții pentru selecții serioase, dar și condiții corespunzătoare pentru lucrători extra-comunitari, inclusiv pentru integrarea socio-culturală a acestora.
Concomitent sunt necesare politici publice și instrumente adecvate pentru aducerea acasă a românilor plecați la muncă în străinătate și, totodată, pentru integrarea în muncă a celor aflați în țară, dar inactivi profesional”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News