Analistul politic Bogdan Chirieac a declarat, miercuri, la România Tv, că președintele și premierul au ajuns la un acord politic după ce șeful diplomației americane, John Kerry, i-a sunat atât pe Victor Ponta, cât și pe Traian Băsescu, pe fondul situației din Ucraina. Ponta și Băsescu au dezmințit informația. Premierul, întrebat de Chirieac dacă are cunoștință despre un telefon primit de la Washington de un înalt oficial român, strict pe tema Ucrainei, a răspuns: "Am idee, dar nu pot să comentez acest lucru.
UPDATE: - Victor Ponta și Traian Băsescu neagă o convorbire cu John Kerry pe tema situației din Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al Președinției a transmis într-un comunicat de presă că "președintele României, domnul Traian Băsescu, a luat notă de dezinformarea propagată pe posturile Antena 3 şi România TV cu privire la intervenţia unor lideri occidentali în vederea numirii actualei componenţe a Guvernului României. Domnul preşedinte Traian Băsescu nu a avut nicio discuţie cu niciun lider occidental pe tema instalării guvernului. Orice afirmaţie contrară acesteia este mincinoasă şi are ca scop dezinformarea şi manipularea cetăţenilor".
Într-o intervenție telefonică la România Tv, premierul Victor Ponta, întrebat dacă a avut o discuție telefonică cu John Kerry, a răspuns scurt "nu".
------------------------
Potrivit lui Bogdan Chirieac, înțelegerea Băsescu - Ponta este rezultatul telefonului dat de John Kerry în contextul evoluțiilor din Ucraina, vecina din Nordul României instabilă politic și care se confruntă cu agresiunea militară a Rusiei.
Chirieac a explicat că împăcarea Ponta - Băsescu se datorează unor "rațiuni de stat". "Într-un moment în care la granița de Est a României are loc o schimbare de frontieră - deocamdată pașnică, sperăm să rămână așa - tot ce înseamnă flanc de este al Alianței Nord-Atalantice trebuie să fie perfect stabil. Aici România este importantă - desigur, și Polonia - dar România, cu ieșire la Marea Neagră, cu Kogălniceanu operațional pentru retragerea trupelor din Afghanistan", a spus analistul politic.
Președintele Traian Băsescu a anunțat, miercuri, că a ajuns la un acord cu premierul, care a acceptat să alcătuiască un nou program de guvernare pe care să și-l asume. Băsescu a precizat că CCR va judeca în continuare contestația PDL – PMP, pentru că este necesară o jurisprudență într-o astfel de speță fără precedent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!