Senatorul exclus din PSD, Adrian Țuțuianu, a declarat pentru DC News, că este posibil ca la începutul lunii decembrie să afle dacă va fi reprimit în PSD.
Având în vedere faptul că din punct de vedere juridic, cea mai rapidă cale de a obține reîntoarcerea sa în PSD este prin decizia unei instanțe sub forma unei ordonanțe președințiale, Adrian Tuțuianu a recurs și la această metodă, pe lângă cea de a solicita convocarea congresului partidului.
"În ceea ce mă privește, am făcut contestație la congresul partidului. Am înregistrat-o săptămâna trecută. Estimez că va fi un congres în primăvara anului viitor, așa ar fi normal având în vedere că anul viitor vor fi două competiții electorale importante: alegerile europarlamentare și cele prezidențiale. De asemenea, am introdus o cerere de ordonanță președințială prin care am cerut suspendarea hotărârii CExN a excluderii mele din partid. Cauza are termen pe data de 5 decembrie. Nu pot fi sigur că voi afla atunci decizia pentru că pot interveni diverse aspecte de ordin juridic", ne-a explicat în exclusivitate Adrian Țuțuianu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA