"USR PLUS este o forță în politica românească și rezultatul de duminică confirmă acest lucru, chiar dacă unele așteptări au fost mai mari. Cele aproape 1,4 mil de voturi pe care le-am primit mă obligă și ne obligă să continuăm să luptăm pentru un 2020 în care să fim la guvernare și în primării.
Pentru acest obiectiv, trebuie să construim cu loialitate între parteneri. Este o valoare fundamentală după care mă ghidez în acțiunea politică. Și tocmai de aceea nu o să ne împiedicăm în gesturi precum o întrerupere la o conferință de presă sau scrisori deschise trimise prin presă. Un proiect politic mare, care să facă bine României, se face cu viziune și generozitate. USR a propus PLUS, și eu i-am propus lui Dacian Cioloș încă de la alegerile europarlamentare să facem fuziunea celor două partide", a transmis Dan Barna într-un mesaj publicat pe Facebook.
"Continuăm să sperăm într-un viitor comun"
"Chiar dacă n-a fost să fie atunci, continuăm să sperăm într-un viitor comun, dar pentru asta va trebui să discutăm serios pe teme precum criteriile de integritate, respingerea traseismului, recunoașterea muncii colegilor noștri consilieri locali și a eforturilor depuse la #FărăPenali sau programul comun de guvernare.
Suntem asumați în logica unei Alianțe de succes și construim un mecanism fin, pe câmpul de bătălie, sub focul de artilerie al opozanților de toate felurile. Vom avea la începutul acestei săptămâni consultări în interiorul partidului asupra calendarului și pașilor comuni pentru locale. Miercuri vom avea rezultatul consultării membrilor asupra poziției mele actuale iar vineri indiferent de rezultat vom avea o ședință a birourilor naționale reunite USR și PLUS pentru a pune pe hârtie pașii următori.
Am toată încrederea că vom trece peste mici gesturi și speculații de moment și ne vom putea concentra pe temele mari. Le suntem datori oamenilor care cred în noi. Singura opțiune este succesul", a scris Dan Barna pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Ce cred românii când văd un poliţist. "În occident nu există mentalitatea asta"
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Răzvan Munteanu, două posibile scenarii. "Există riscul să nu aflăm niciodată varianta oficială"
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Nu faceţi plăţi online când sunteţi conectaţi la reţele publice de WIFI. Avertismentul Asociaţiei Române a Băncilor
- "Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?