Pe parcursul manifestării fenomenelor hidro - meteorologice periculoase nu au fost înregistrate victime, pompierii acționând, cu mijloace specifice, pentru îndepărtarea arborilor căzuți pe drumurile publice, evacuarea apei din gospodării, curţi, grădini, subsoluri şi de pe părţile carosabile în 35 de unităţi administrativ – teritoriale.
În judeţul Prahova, peste 170 de pompieri, cu peste 90 mijloace de intervenţie (motopompe, autospeciale de intervenţie și camioane), au acţionat în cursul nopţii trecute pentru evacuarea apei din opt locuinţe şi 25 de gospodării din 16 localităţi. Ploile însemnate cantitativ au generat probleme pe mai multe străzi din municipiul Ploieşti, localitatea Plopeni, precum şi pe DN 1B, pe raza satului Loloiasca din comuna Tomşani. Pe cursul inferior al râului Teleajen, în localitățile Balta Doamnei și Râfov – satul Sicrita se monitorizează în permanență nivelul cotelor râului, care a depășit pe alocuri Cota de pericol.
De asemenea, din cauza căderilor de pietre înregistrate în zona Barajului Siriu, DN 10 din judeţul Buzău este închis, circulaţia fiind deviată pe o rută ocolitoare, iar porturile maritime Midia şi Năvodari (judeţul Constanţa) şi cel fluvial - Bara Sulina, din judeţul Tulcea, sunt închise. Tot în judeţul Buzău, echipaje de pompieri intervin, din această dimineaţă, pentru consolidarea digului din comuna Verneşti.
În localitatea Horia din judeţul Tulcea, cinci persoane au fost surprinse de o viitură şi au rămas blocate într-un microbuz care circula pe DN 22F. Membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit cu un buldoexcavator pentru degajarea acestora, acţiunea de deblocare fiind coordonată de către pompierii ISU Tulcea. Persoanele au fost conduse într-un loc sigur, nefiind necesară acordarea primului ajutor medical.
Pentru limitarea pericolului generat de precipitaţiile abundente şi a apei acumulate în exces, pompierii din judeţul Vrancea au intervenit cu autospeciale și motopompe pentru evacuarea apei din gospodării în municipiile Focșani și Adjud și localitățile Gugești, Urechești și Biliești, Homocea, Ploscuțeni, Mărășești, Nănești, Sihlea şi Vânători. Nu au fost situaţii care să necesite evacuarea populației din zonele afectate, neexistând persoane a căror viață să fie pusă în pericol. Comanda Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus deplasarea de forţe şi mijloace de intervenţie din judeţul Buzău care să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale din localitatea Sihlea, judeţul Vrancea.
Pentru optimizarea misiunilor de răspuns, inspectoratele pentru situații de urgență din județele aflate sub incidența codurilor meteorologice şi hidrologice, precum şi cele din judeţele Brăila, Botoşani, Dâmboviţa, Suceava şi Vaslui au activat grupele operative și au suplimentat efectivele de pompieri.
La nivel național, peste 4.000 de pompieri rămân mobilizați, fiind pregătiţi să intervină cu peste 800 de mijloace tehnice în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din zonele unde s-ar putea produce evenimente care pot pune în pericol viaţa semenilor sau a bunurilor acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024