Proiectile găsite lângă școală
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Şase proiectile rămase neexplodate din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost descoperite, luni, pe terenul din apropierea unei şcoli din localitatea Oţeleni, după încheierea festivităţilor dedicate începerii noului an şcolar. 

Proiectilele au fost descoperite de câţiva muncitori care lucrau la gardul care va împrejmui viitorul teren de sport al şcolii din localitatea Oţeleni. 

Directorul şcolii din Oţeleni, Alida Iftime, a declarat jurnaliştilor că în momentul în care muncitorii au descoperit muniţia de război în curtea şcolii nu se mai afla niciun elev. Cu toate lucrările au fost oprite, membrii Consiliului de Administraţie vor decide dacă în şcoală se vor ţine cursuri. 

"Aveam în plan să izolăm zona pentru a nu pătrunde copiii în şantier. Dacă reprezentanţii ISU ne spun că suntem în pericol, voi convoca de urgenţă Consiliul de Administraţie al şcolii să vedem cum rezolvăm problema copiilor şi a cursurilor pe perioada până când o să ne asigure siguranţa fizică", a declarat directorul şcolii. 

Conform sursei citate, o echipă de pirotehnişti de la Inspectoratul Situaţii de Urgenţă Iaşi s-a deplasat până la Oţeleni şi a ridicat cele şase proiectile, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel