PESCUIT, efect NEGATIV neaşteptat al restricţiilor. Ţibuleac: MARI PROBLEME!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ
Cătălin Țibuleac, președintele AMDTDD, a vorbit despre efectele colaterale, neluate în calcul, pe care le-a avut interzicerea pescuitului în timpul stării de urgenţă. 

Într-un interviu acordat DC News, Cătălin Ţibuleac, președintele AMDTDD (Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării), a vorbit despre faptul că interzicerea pescuitului în timpul stării de urgenţă a favorizat braconajul.  

"Prezenţa pescarului sportiv punea o presiune suplimentară pe braconieri, prin faptul că erau observaţi, erau semnalaţi. Faptul că nu au mai existat turişti în deltă a creionat un mediu propice braconajului. O perioadă, ordonanţele militare au interzis inclusiv pescuitul comercial, dacă vă aduceţi aminte, ceea ce a creat mari probleme celor 1.100 de pescari autorizaţi care aveau voie şi asta e meseria lor până la urmă.

A reapărut braconajul într-o formă mult extinsă. Din păcate va lua ceva timp pentru a readuce lucrurile aşa cum era înainte. Ar fi fost necesare măsuri coerente, bine aplicate, bine reglementate, într-o cooperare interinstituţională eficientă şi aici mă refer la toate structurile, sunt nu mai puţin de şapte instituţii care au atribuţii de control şi sancţiune în Delta Dunării, dar din păcate acest lucru nu a existat", a explicat Cătălin Ţibuleac.

VIDEO:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel