El a declarat, miercuri, că poate să le ofere unor deputaţi doar 'şansa să iasă din minciuna din ultima perioadă, să îşi recâştige o parte din curajul, respectul şi demnitatea pe care le-au pierdut prin complicitatea cu oameni şi acţiuni înjositoare'.
'Şi pot să le ofer o alternativă politică curată de centru stânga pentru viitor! Viorica Dăncilă poate să le ofere aceloraşi oameni funcţii, bani şi avantaje imediate, totul pe termen foarte scurt, în schimbul demnităţii şi respectului de sine şi faţă de oamenii din comunitatea lor! Alegerea le aparţine acestor oameni, important este să nu poată să spună niciodată că nu au avut alternativă! Şi important ca oamenii să ţină minte până la alegerile de anul viitor cum s-au comportat reprezentanţii lor! (...) Cei doi deputaţi nu sunt dintre cei 237 care au semnat moţiunea, însă votul lor ar fi contat, în primul rând, pentru ei înşişi (şi pe urmă pentru noi toţi)', a scris Ponta, pe Facebook, potrivit Agerpres.
Deputatul Horia Nasra a anunţat miercuri că, împreună cu deputatul Cornel Itu, se întoarce în PSD. 'Stimaţi clujeni, dragi colegi, astăzi m-am întors acasă, în PSD Cluj. Partidul în care am crescut şi în care mi-am petrecut tinereţea are nevoie de mine şi este de datoria mea să fiu alături de colegii şi prietenii mei. Nu am semnat textul moţiunii şi nu o voi vota, la fel şi colegul meu, dl. Cornel Itu. Am fost, suntem şi vom fi oameni de stânga şi nu putem vota această elucubraţie liberală!', a scris Horia Nasra pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA