Data actualizării:
Data publicării:

Mircea Geoană spune că "sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa"

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / Virgil Simonescu
Inquam Photos / Virgil Simonescu

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a făcut mai multe declarații la Congresul Studenţilor din România.

"Implicarea în viaţa cetăţii, schimbarea în bine a destinului naţiunii noastre nu se face doar prin participarea la vot. Se face prin implicare şi presiune pusă permanent pe decidentul politic. Pentru că, dacă l-ai votat pe X sau pe Y sau pe Z, indiferent de preferinţa ta politică, în clipa în care tu ai pus ştampila ... Apropo, sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa. Nu există ţară în Europa în care să ai buletine de vot care să nu fie înseriate, să nu ştii cine le-a tipărit şi automat, de multe ori să nu ştii cine le numără", a declarat Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

În opinia sa, România "nu vrea sau nu poate - de obicei este o combinaţie dintre cele două - nici nu vrea şi nici nu poate să democratizeze în profunzime votul".

"Vot prin corespondenţă, vot electronic... ce e asta? Nu ştiu să protejez datele? Hai să fim serioşi, avem IT-işti printre cei mai buni din lume", a completat oficialul.

"Trageţi-i la răspundere"

"Problema este că după ce ai ales pe cineva, obligaţia şi responsabilitatea ta nu se transferă pe umerii celui sau celei pe care l-ai votat. (...) Trageţi-i la răspundere, întrebaţi-i unde se cheltuiesc banii, faceţi petiţii", a spus Geoană.

"Spui că vrei să faci politică şi automat începe un fel de suspiciune anticipativă", a mai spus secretarul general adjunct al NATO. Dar, în opinia sa, "altă profesiune în lume în care să faci schimbare nu e decât prin politică, nu există altceva".

"Nici Bill Gates, cu fundaţiile lui, nici cel mai mare preşedinte de companie internaţională sau naţională, nimeni nu poate să schimbe lucrurile în profunzime aşa cum o face un om sau o femeie politică responsabil", a completat Geoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel