Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea din nou pe Legea educaţiei
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
cristian boureanu
cristian boureanu

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a anunţat luni, după şedinţa conducerii centrale a partidului, că Executivul şi-ar putea asuma din nou răspunderea pe Legea educaţiei, dacă motivarea Curţii Constituţionale o va permite.

"Respectăm această decizie (a CCR - n.r.), aşteptăm însă motivarea şi, în funcţie de motivarea deciziei, vom merge mai departe cât se poate de repede cu promovarea Legii educaţiei. Există două variante practic pentru această promovare - în măsura în care, după motivarea CCR, ni se va putea permite, suntem pregătiţi să mergem din nou cu asumarea răspunderii în Parlamentul României, iar în măsura în care motivarea din decizia CCR nu permite o nouă asumare a răspunderii vom urgenta procedurile de adoptare la Senat", a explicat Boureanu.

Democrat liberalul a informat că, cel mai probabil, şi Legea unică a salarizării va fi adoptată prin asumarea răspunderii, precizând că aceasta este decizia unanimă a coaliţiei.

Cristian Boureanu a mai spus că PDL speră ca Legea pensiilor să fie adoptată de Senat în maximum două săptămâni, pentru a fi, ulterior, remisă Camerei Deputaţilor.

Vicepreşedintele PDL a susţinut că Legea bugetului va fi redactată în termen, până la sfârşitul acestui an, astfel încât România să-şi îndeplinească toate obligaţiile pe care şi le-a asumat în acordurile cu instituţiile internaţionale, însă a subliniat că finalizarea actului normativ este condiţionată de adoptarea Legii unitare a salarizării.

Pe de altă parte, Boureanu a transmis atât din partea PDL, cât şi a partenerilor de guvernare "mesajul unei coaliţii extrem de solide". "Suntem decişi să trecem împreună peste situaţia creată în ultima săptămână. Precizez că atât punctul de vedere al PDL, cât şi al partenerilor de coaliţie a fost ferm şi acelaşi: nu există o problemă în coaliţie, există o nemulţumire la nivelul tuturor partidelor generată de decizia finală a CCR", a spus Boureanu. AGERPRES

Citeşte şi:

Borbely: Legea educației trebuie să intre în vigoare până la sfârșitul anului

Victor Ponta: Adoptarea rapidă a Legii educaţiei depinde de voinţa politică

De ce vor ungurii anticipate în loc să guverneze cu PSD și PNL

Turcan: Legea educaţiei este un obiectiv de reformă, nu un test politic pentru PDL

Legea educaţiei nu este un pretext pentru UDMR de a ieşi de la guvernare

Boc neagă că ar fi vrut să demisioneze în urma deciziei CC privind Legea educației

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel