Dacian Cioloş, mesaj de condoleanţe: Sunt profund îndurerat
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Dacian Cioloş i-a transmis vineri un mesaj de condoleanţe omologului său britanic David Cameron, după asasinarea deputatului laburist Jo Cox.

'Sunt profund îndurerat de atacul abominabil comis nu doar asupra unui tânăr politician care şi-a asumat proactiv o opinie, ci şi asupra valorilor pe care ştim că poporul britanic le împărtăşeşte, le promovează şi le apără. Sunt convins că astfel de gesturi nu-i vor împiedica, nici acum, nici în viitor, pe cetăţenii britanici să-şi exprime liber şi să-şi asume opiniile, la nivel individual sau colectiv. Adresez sincere condoleanţe familiei şi prietenilor parlamentarului laburist Jo Cox', i-a scris Cioloş premierului britanic.

Deputata britanică pro-UE Jo Cox, în vârstă de 41 de ani, membră a Partidului Laburist (de opoziţie), a murit după ce a fost atacată joi la Birstall, în nordul Angliei, cu o săptămână înainte de referendumul din 23 iunie privind oportunitatea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Ambele tabere în referendumul privind un eventual Brexit şi-au suspendat campaniile după atac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel