Borbely: Legea educației trebuie să intre în vigoare până la sfârșitul anului
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
borbely
borbely

Vicepreşedintele executiv UDMR, Laszlo Borbely, a declarat că Uniunea a cerut partenerilor de guvenrare ca problema Legii educației să fie rezolvată până la sfârșitul anului, deoarece în caz contrar UDMR îi va fi greu să continue guvernarea.

"Solicităm colegilor din coaliţie să rezolve cât de curând problema Legii Educaţiei Naţionale, în caz contrar este foarte dificil să continuăm în aceste condiţii guvernarea", a spus Borbely, aflat la Parlament.

El a precizat că UDMR a avut, luni, discuţii în acest sens cu partenerii de guvernare şi că formaţiunile aflate la putere au ajuns la o înţelegere.

"Azi dimineaţă am avut o şedinţă a coaliţiei şi am discutat problema Legii Educaţiei. În primul rând, aşteptăm motivarea Curţii Constituţionale, după aceea vedem ce este de făcut. În orice caz, ceea ce am decis şi astăzi este că legea trebuie să intre în valabilitate până la sfârşitul anului. Şi nu este problema UDMR, să fie foarte clar, este problema României. Trebuie să avem o nouă lege coerentă a educaţiei, nu să cârpim cum am făcut anul acesta", a susţinut vicepreşedintele UDMR, citat de Mediafax

El a apreciat că este în interesul tuturor ca Legea Educaţiei să intre cât mai urgent în vigoare şi nu a exclus un dialog cu opoziţia.

"Dacă ajungem iar în Parlament, putem discuta şi cu opoziţia. Nu este niciun fel de problemă să avem un dialog, dar legea trebuie finalizată până la sfârşitul anului, ca să intre în vigoare. Altfel, nu putem porni în anul şcolar 2011-2012 cu o lege coerentă, aşa încât să ştie şi elevii, şi universitarii cum mergem mai departe", a conchis vicepreşedintele UDMR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel