Ziua Păcălelilor este sărbătorită în prezent la scară largă. În data de 1 Aprilie a fiecărui an, toți încearcă, având mai mult sau cu mai puțin succes, să-i facă o șotie colegului, prietenului, șefului, vecinului, unui membru de familie. Inclusiv presa și site-urile internaționale pregătesc diverse farse pentru a descreți frunțile cititorilor, dar au existat chiar și farse oficiale.
Ziua de 1 aprilie este sărbătorită cu preponderență în Europa și în America și mai puțin de civilizațiile orientale.
Atât în Franța, cât și în Belgia, Italia și Olanda, celor păcăliți li se spune Poisson d'Avril/Pește de aprilie, întrucât în această lună, soarele părăsește semnul zodiacal al "Peștilor". Cei păcăliți trebuie să poarte întreaga zi o hârtie în formă de pește, prinsă pe spate cu un ac de gămălie.
În schimb, în Germania, 1 aprilie este considerată o zi a farselor nevinovate, iar în Anglia, celui păcălit i se spune "noddy" și trebuie să poarte o coadă atașată pantalonilor sau fustei.
1 Aprilie, ZIUA PĂCĂLELILOR. De ce nu este bine să te căsătorești de 1 aprilie
Potrivit site-ului www.istorie-pe-scurt.ro, au existat însă și farse "oficiale", una dintre cele mai reușite astfel de farse fiind făcută de primăria orașului Koln din Germania, în 1993.
Gardienii dintr-un parc central al orașului le-au spus celor care practicau jogging că tocmai a fost votată o lege conform căreia trebuia respectată limita de alergare de 6 km/h, nici mai mult, dar nici mai puțin, în caz contrar se vor aplica amenzi. Motivul? O altă viteză ar fi deranjat veverițele din parc, aflate în perioada împerecherii.
Dacă vreți să nu fiți păcăliți pentru tot restul anului, trebuie, potrivit superstițiilor, să faceți o farsă cuiva, dar nu mai târziu de ora prânzului. Altfel, orice farsă făcută după această oră va aduce ghinion farsorului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA