„Popor al Venezuelei, am sacrificat totul!. Cei care mă cunosc ştiu cum am luptat frontal împotriva corupţiei şi a nedreptăţilor”, a declarat Christopher Figuera în scurta înregistrare video de un minut şi jumătate difuzată pe Twitter de canalul NTN24, conform Agerpres.
După rebeliunea eşuată de la 30 aprilie, la care a îndemnat opozantul Juan Guaido, au circulat zvonurile că Christopher Figuera, şeful SEBIN, a dezertat.
Confirmarea a venit marţi de la Washington, atunci când vicepreşedintele american, Mike Pence, a anunţat că generalul Figuera a „dezertat săptămâna trecută”. În consecinţă, a continuat vicepreşedintele SUA, administraţia Trump a ridicat sancţiunile americane care îl vizau.
Critici la adresa preşedintelui
În înregistrarea difuzată joi, Christopher Figuera nu vorbeşte despre revolta eşuată de la 30 aprilie, dar îl critică implicit pe Nicolas Maduro, pe care Washingtonul, aliat al lui Juan Guaido, încearcă să îl răstoarne de la putere.
„Trebuie să te opreşti să mai acuzi lumea întreagă pentru nefericirea ţării noastre şi să ceri şi mai multe sacrificii populaţiei, în timp ce unii conducători care au făcut avere au plasat totul în străinătate”, a mai spus Christopher Figuera în această înregistrare efectuată într-un loc neprecizat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă