Robert Turcescu îl propune pe Neagu Djuvara cetățean de onoare al Capitalei
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Istoricul Neagu Djuvara ar putea fi numit cetăţean de onoare al Capitalei, conform unui proiect de hotărâre iniţiat de consilierul general al PMP Robert Turcescu şi aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de joi.

"Se conferă titlul de cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti domnului Neagu Djuvara (istoric, diplomat, filosof, jurnalist şi romancier român) în semn de recunoaştere a activităţii în domeniul culturii şi istoriografiei româneşti", prevede proiectul de hotărâre.

În expunerea de motive se menţionează că Neagu Djuvara a împlinit recent o sută de ani, iar acordarea acestui titlu ar reprezenta un semn de preţuire pentru întreaga sa viaţă, dedicată culturii româneşti.

"Profesorul Neagu Djuvara rămâne în continuare un simbol al decenţei şi profesionalismului în societatea românească întrunind toate calităţile omului excepţional şi fiind, de departe, una dintre cele mai lucide voci ale spaţiului public. Titlul de cetăţean de onoare este forma prin care cetăţenii Bucureştiului înţeleg să îi mulţumească diplomatului Neagu Djuvara pentru efortul depus o viaţă întreagă la consolidarea unui adevărat reper de valori în societatea românească", se subliniază în document.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel