Putin, în vârstă de 68 de ani, şi-a anunţat aliaţii cheie, miniştrii apărării şi cel de externe, că vor fi în fruntea campaniei partidului la guvernare Rusia Unită pentru alegerile parlamentare din septembrie. Aleksei Navalnîi, cel mai proeminent critic intern al lui Putin, şi aliaţii săi au interdicţie să se prezinte la alegeri după ce au fost declaraţi 'extremişti'.
Vorbind la congresul partidului său, Putin a lăudat Rusia Unită pentru 'capacitatea de reînnoire şi dezvoltare constantă'. Odată cu scăderea salariilor reale şi creşterea inflaţiei, ratingurile sale sunt la un nivel redus de mai mulţi ani, potrivit unui sondaj realizat de Centrul Levada, un pollster independent.
Acesta arată că doar 27% dintre ruşi au susţinut partidul în martie, în scădere de la 31% în august. Putin i-a propus pe ministrul apărării, Serghei Şoigu, şi pe şeful diplomaţiei Serghei Lavrov să conducă lista candidaţilor partidului la alegeri.
'Sunt sigur că Rusia Unită stabileşte cel mai înalt nivel în sine, pentru a-şi confirma poziţia de lider şi a obţine o victorie la alegeri', a spus el. Putin nu l-a numit pe Dmitri Medvedev, liderul partidului şi fost preşedinte şi prim-ministru, printre candidaţii de top. Sondajele de opinie au arătat că Medvedev are un rating de popularitate scăzut. Andrei Kolesnikov, expert la Centrul Carnegie din Moscova, a declarat că Lavrov şi Şoigu sunt cei mai populari miniştri.
'Este suficient să-i arăţi pe cei doi tipi populaţiei şi este evident că acesta este partidul lui Putin', a spus el. Putin a propus extinderea unui program de împrumuturi pentru infrastructură până în 2026 şi un program de 100 miliarde de ruble (1,4 miliarde de dolari) de recuperare după pandemie.
'Bunăstarea oamenilor are cea mai mare valoare', a spus el. El a promis de asemenea mai multe fonduri pentru construcţia drumurilor şi a reiterat sprijinul său pentru interzicerea exporturilor anumitor tipuri de cherestea din 1 ianuarie 2022. Putin a ajutat la înfiinţarea partidului Rusia Unită în urmă cu 20 de ani, dar nu a fost niciodată membru, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă