Propunere: Înființarea Autorității Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
interceptari
interceptari
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, copreşedinte ALDE, a anunţat că va depune la Parlament o propunere legislativă care prevede înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor.

El a precizat că a semnat, alături de alţi parlamentari, acest act normativ.

'Se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru Interceptarea Comunicaţiilor, ca autoritate informativă, cu personalitate juridică, autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate a administraţiei publice, supusă controlului Parlamentului, cu competenţa pe teritoriul României, unică şi exclusivă în domeniul interceptării comunicaţiilor', prevede propunerea legislativă.

Potrivit actului normativ, preşedintele şi vicepreşedintele Autorităţii sunt numiţi de Senat şi Camera Deputaţilor, în şedinţă comună, pentru un mandat cu durata de 6 ani. Mandatul preşedintelui şi al vicepreşedintelui nu poate fi reînnoit.

'Obligaţia noastră primară, ca liberali şi parlamentari, este să luptăm pentru drepturile şi libertăţile individului', a spus Tăriceanu, marţi, la Senat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel