”Facem tot ce este necesar ca lucrurile să fie normale acolo. Să vedem care este de fapt problema, cum s-a ajuns la un astfel de incident. Când vorbim despre morții oricui este o chestie sfântă. Toate locurile în care sunt îngropați strămoșii, indiferent ai cui, sunt foarte importante pentru toate comunitățile și prin urmare trebuie să luăm toate măsurile ca să nu se mai întâmple așa ceva. PSD a fost întotdeauna partidul care a luat poziție și s-a implicat, atunci când au fost scandaluri legate de profanarea de morminte, când a fost scandalul cu profanarea cimitirului Evreiesc. Am cerut tot timpul și anchete în sensul acesta. Astfel de lucruri sunt sfinte”, a afirmat Codrin Ștefănescu, joi, pentru Mediafax.
”Să se implice și ministrul de Interne”
Secretatul general al PSD a adăugat că trebuie să se implice și ministrul de Interne Carmen Dan pentru a vedea ce s-a întâmplat la nivel local.
”Înțelegem problema pe care ai ridicat-o cei de la UDMR și tot ce înseamnă oficialități locale trebuie să găsească un nivel de cooperare și să rezolve această problemă. Când vorbim despre morții unei comunități trebuie să vorbim cu respect și trebuie să găsim tot timpul soluții fiabile. Mai ales când vorbim despre cimitire în care sunt îngropați oameni care au avut un rol în istorie. Fiecare trebuie să își respecte morții. Este o chestiune care trebuie obligatoriu rezolvată la nivel local de către autorități și trebuie să se implice puțin și cei de la Guvern în sensul acesta. Trebuie să se implice și ministrul de Interne să vadă ce s-a întâmplat și cei care se ocupă de administrația publică locală”, a conchis Ștefănescu.
Reacția social-democratului vine după ce UDMR anunță suspendarea protocolului de colaborare cu coaliția PSD-ALDE până la soluționarea situației cimitirului din Valea Uzului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!