Data publicării:

Neamțul care a introdus moneda euro: Franța va lupta împotriva Germaniei, aliată cu țările din sud

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Economie
WhatsApp
36897-oskar_lafontaine_ddp
36897-oskar_lafontaine_ddp

Alegeri prezidentiale 2024

Oskar Lafontaine, ministrul de finanțe german, care a lansat euro, a cerut o pauză a monedei unice pentru a permite țărilor din sudul Europei să se redreseze. Lafontaine a avertizat că actualul curs "duce la dezastru". 

"Situația economică se înrăutățește de la lună la lună, iar șomajul a atins un nivel care pune structurile democratice tot mai mult la îndoială", spune ministrul de finanțe german, potrivit The Telegraph. El adaugă "Germanii încă nu și-au dat seama că sudul Europei, inclusiv Franța, va fi obligat de mizeria lor actuală să lupte împotriva hegemoniei germane, mai devreme sau mai târziu".

Merkel și somnul auto-neprihănirii

Oskar Lafontaine a declarat pentru site-ul Partidului de Stânga din Germania că Angela Merkel "se va trezi din somnul ei de auto-neprihănit" când țările cu probleme se vor uni pentru a forța o schimbare în criza politică pe cheltuiala Germaniei.

Distanțarea Paris-Berlin

Predicția lui Lafontaine a fost confirmată de ministrul de finanțe francez Pierre Moscovici, care, printr-o declarație făcută cu privire la sfârșitul austerității și la triumful politicii franceze, a distanțat relația dintre Paris și Berlin- "Este sfârșitul dogmei austerității. Este o victorie din punct de vedere francez". Comentariul lui Moscovici a venit după încheierea unui acord cu Bruxelles-ul prin care a dat încă doi ani Franței și Spaniei pentru a satisface o țintă de 3 la sută din PIB. Moscovici a mai spus în urmă cu o săptămână că întârzierea bugetului evită reduceri  de austeritate suplimentare pentru a închide deficitul de venituri fiscale cauzate de recesiune.

"Catastrofă"

Lafontaine a spus că el a susținut Uniunea Economică și Monetară, dar nu mai consideră că este durabilă. El a spus că politica de forțare a Spaniei, Portugaliei și Greciei să efectueze deprecieri interne a fost "o catastrofă".

Oskar Lafontaine a fost etichetat "cel mai periculos om din Europa", de către The Sun, după ce a cerut o "Europă Unită" și "sfârșitul statului-națiune", în 1998.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel