'Este foarte interesantă modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. De câte ori se vorbea în Parlament de modificare, toată lumea zicea, pe bună dreptate, că trebuie să fie o dezbatere cu societatea civilă, cu specialiştii, iar populaţia să vadă acest lucru iar decizia finală să fie luată în urma acestei dezbateri. O ordonanţă de urgenţă naşte semne de întrebare, a fost o abordare greşită din partea guvernului, dar mai mult decât să comentăm nu avem ce face', a declarat Liviu Dragnea.
Guvernul a modificat, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, codul penal şi codul de procedură penală pentru a pune în acord cele două coduri cu decizii ale Curţii Constituţionale şi Comisiei Europene, dar şi la solicitarea unor instituţii din sistemul de judiciar românesc.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă