Accident grav la Ploiești: Parchetul a deschis dosar penal
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a deschis un dosar penal având ca obiect accidentul rutier petrecut vineri dimineață pe centura de vest a municipiului Ploiești, în care au fost implicate un autobuz și o autobasculantă, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, autobuzul, în interiorul căreia se aflau 34 de pasageri, efectua o cursă regulată de transport de persoane pe ruta comuna Mănești — Ploiești.

În urma accidentului a rezultat decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a altor 28 de persoane (dintre care 16 fiind grav rănite), 4 fiind minori cu vârste între 9 și 17 ani.

Din primele cercetări a rezultat că autobuzul a lovit din spate autobasculanta aflată în mișcare pe aceeași direcție de mers.

La locul accidentului s-a deplasat o echipă complexă formată din ofițeri criminaliști și ofițeri de poliție rutieră pentru a efectua cercetarea la fața locului.

Citește și: COD ROȘU de intervenție. Șoferul, VINOVAT de producerea accidentului pe centura Ploieștiului
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel