Deputat PSD: O victorie extraordinară, un răspuns la un strigăt de ajutor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Proiectul de lege pentru interzicerea fumatului în spațiile publice închise a fost adoptat cu 164 de voturi pentru, 20 împotrivă și 26 de abțineri. Legea intră în vigoare la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

„Este o victorie extraordinară a bunului simț în primul rând, apoi a politicilor de sănătate publică, de protecție a cetățenilor acestei țări. Este un răspuns pe care l-am dat, în sfârșit, unui strigăt de ajutor și de responsabilitate pe care tânăra generație ni-l adresează, de foarte mult timp, nouă, politicienilor: să îi oferim șansa unui trai sănătos, într-un mediu curat, neviciat! Este ocazia NOASTRĂ de a le oferi LOR, tinerilor, copiilor, bebelușilor, celor care nu se pot apăra, un viitor mai bun! Pentru că aceasta este menirea noastră. Tocmai am adoptat o lege prin care putem spune că încercăm să prevenim moartea a 70 de români în fiecare zi", a declarat deputatul PSD Aurelia Cristea, inițiatorul modificărilor la proiectul de lege care duce la interzicerea fumatului în toate spațiile publice închise, în locurile de joacă pentru copii- indiferent dacă este închis sau în aer liber, în spaţiile închise de la locul de muncă, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat și private.

[citeste si]

Există prevăzute doar două excepții: penitenciarele de maximă siguranță și aeroporturile internaționale- în zona de tranzit, unde pot fi amenajate spații speciale pentru fumat. Sancțiunile pentru nerespectarea legii sunt mari: de la 100 de lei la 500 de lei pentru persoane fizice și de la 5.000 până la 15.000 de lei pentru persoanele juridice.

"Această lege există pentru că au crezut foarte mulți oameni în ea: tineri, bătrâni, studenți, profesori, medici, parlamentari, proprietari de HoReCa, vedete, profesioniști, ONG-iști, neONG-iști, etc. Le mulțumesc tuturor, și în mod special Coaliției România Respiră, membrilor, susținătorilor și prietenilor ei!", a completat Aurelia Cristea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel