Cozmin Gușă are îndoieli privind gândirea lui Andrei Pleșu
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Consultantul politic Cozmin Guşă, a mărturisit, vineri, la Realitatea TV , că are îndoieli privind gândirea lui Andrei Pleșu, după ce acesta a sugerat că, în această perioadă a schimbărilor politice, şi presa ar trebui să "renunţe" la câţiva gazetari, printre care Mugur Ciuvică, Victor Ciutacu şi Rareş Bogdan.

Întrebat ce părere are despre afirmaţia lui Andrei Pleşu, Cozmin Gușă a replicat: "Am o părere incertă. Această incertudine este dată de dorinţa noastră, pe care am observat-o şi la Răzvan Theodorescu, de a-l gratula mereu pe Andrei Pleşu, din dorinţa de a-l considera greu. Pentru ca să-l considerăm în continuare greu din punctul de vedere al opiniei, din punctul de vedere al incidenţei părerilor sale, eu cred că trebuie să îl judecăm pe Andrei Pleşu într-un fel sau altul, pentru că, neîndoielnic, avem nevoie de repere. Din condiţia sa de eseist, într-adevăr poate fi un reper", a spus consultantul politic.

[citeste si]

Cozmin Gușă a continuat: "Dar o să rememorez un episod de după evenimentele din 1989, în care un grup de intelectuali, din care facea parte şi Andrei Pleşu şi Alexandru Paleologu, plus mulţi alţii, ne-au ţinut o lecţie de morală, de civism - dar nu ştiam noi ce înseamnă asta atunci - la Televiziunea Română, care se autointitulase liberă, şi cel puţin pe cei ca mine, care eram uşor majori, că aveam 19 ani atunci, ne-au lăsat cu gura căscată şi ne-au redefinit nişte repere din întunericimea în care stăteam noi din punct de vedere intelectual sau al accesului la idei. Atunci Pleşu a plonjat în lumea publică post-Ceauşescu şi acolo a rămas. Între timp i s-au alăturat partenerii lui de după '89, respectiv Gabriel Liiceanu şi Horia Roman-Patapievici, un triunghi care mereu a încercat să vectorizeze anumite opinii. Acum, încercând să mă apropii de această şarjă imprundenta, după părerea mea, pe care Andrei Pleşu a încercat-o - imprudenţă prin raportare la vârsta sa, pentru că , dacă l-am lua în continuare juvenil, aşa cum a încercat să sugereze domnul Theodorescu, atunci să zicem că nu e nicio şarjă imprudentă şi sunt ale tinereţii valuri. Dat, lăsând gluma la o parte, Andrei Pleşu, din punctul meu de vedere, scrie incitant, vorbeşte provocator şi interesant, dar analizându-i evoluţia, şi este o părere extrem de subiectivă, trebuie să mărturisesc că am îndoieli legate de gândirea sa. Dacă cu vorbirea şi cu scrierea sunt total de acord, cu gândirea am probleme", a mai afirmat Gușă.  

"Repet, dacă (Pleşu, n. red) scrie şi vorbeşte frumos, nu înseamnă că şi gândeşte frumos", a punctat consultantul politic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel