Amenzi de 358.900 de lei, aplicate de inspectorii sanitar-veterinari la controalele de pe litoral
Inspectorii sanitar-veterinari din cadrul Comandamentului Sezon Estival au aplicat sancţiuni totale de 358.900 de lei pentru deficienţele constate în urma controalelor efectuate săptămâna trecută la 36 de unităţi de alimentaţie şi puncte de desfacere, informează un comunicat de presă al Direcţiei Sanitar Veterinare Constanţa.
Conform sursei citate, medicii din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019 au sancţionat în ultima săptămână 36 de unităţi (18 restaurante, patru unităţi fast-food, trei unităţi tip bufet, două magazine alimentare, patru baruri, un supermarket, o rulotă, un laborator cofetărie/patiserie şi o autoutilitară de transport alimente) pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, cu amenzi în sumă de 358.900 de lei.
"În cadrul controalelor efectuate în perioada 8 - 14 iulie, medicii veterinari din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019, au verificat 242 de unităţi din Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia, fiind identificate deficienţe precum: comerţ în spaţii neautorizate sanitar-veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare sau comercializarea produselor de origine animală cu termen de valabilitate expirat. La 36 de puncte comerciale au fost acordate amenzi contravenţionale totalizând 358.900 de lei", se arată în comunicatul DSV Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News