Se decide soarta maidanezilor
Data publicării:
Autor: Covrig Roxana
WhatsApp
maidanezi
maidanezi

Soarta maidanezilor se decide miercuri. ANSVSA organizează o întâlnire în care se vor dezbate public normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului cu privire la aprobarea programului de Gestionare a câinilor fără stăpân.

Câinii fără stăpân sunt prinși de către hingherii de la Protecția Animalelor și duși în adăposturile publice. Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor și-a suplimentat încă din timpul elaborării legii echipajele. De la două echipaje pentru Capitală au ajuns la 11. Acestea sunt însoțite de un echipaj de poliție atunci când merg în teren să ridice maidanezi.

După ce ajung în adăposturi, câinii urmează să fie consultați, vaccinați și sterilizați. Adăposturile trebuie să îndeplinească anumite cerinţe pentru a putea funcţiona: cuştile vor fi individuale, marcate cu un număr  unic. În plus, autorităţile sunt obligate să asigure personal care să supravegheze animalele 24 de ore din 24 şi să le hrănească de cel puţin două ori pe zi. Va exista şi un program de vizite pentru public: în fiecare zi între orele 10 şi 18.
Adopţia unui maidanez este gratuită dacă sunt îndeplinite câteva condiţii de bază: cine adoptă un căţel îşi ia angajamentul că va avea grijă de el şi nu-l va abandona. În cazul în care o persoană adoptă mai mult de trei câini, trebuie să ceară acordul vecinilor.
Câinii care nu sunt revendicaţi  și nici adoptaţi în termen de 14 zile vor fi eutanasiaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel