România participă la exerciţiul de apărare Cyber Coalition
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
Pirateria informatica
Pirateria informatica
România participă cu o echipă de peste 70 de persoane la exerciţiul de apărare cibernetică Cyber Coalition 2018, cel mai important de acest gen organizat de NATO, informează Ministerul Apărării Naţionale într-un comunicat remis miercuri Agerpres. 

Exerciţiul, ce se desfăşoară în perioada 26-30 noiembrie şi are centrul de coordonare în Tartu, Estonia, este planificat de Comandamentul Aliat pentru Transformare şi este condus de Comitetul militar al NATO. Cyber Coalition 2018 are obiectiv principal instruirea şi testarea capacităţii Alianţei de a-şi apăra reţelele de calculatoare faţă de terţe provocări atunci când se operează într-un domeniu deschis confruntărilor cibernetice. 'La eveniment participă reprezentanţi din toate ţările membre ale Alianţei, atât din mediul militar, cât şi din cel privat şi academic. Exerciţiul este de tip distribuit, iar fiecare naţiune participă de pe teritoriul naţional, prin conectarea în mod securizat la reţeaua cibernetică pusă la dispoziţie de Ministerul Apărării din Estonia şi configurată pentru acest exerciţiu de către Centrul CyberInt al Serviciului Român de Informaţii', se precizează în comunicat.

Simulare a unor scenarii de apărare complexe

România participă cu o echipă de peste 70 de persoane, coordonată de Ministerul Apărării Naţionale, care acţionează la Centrul de excelenţă pentru tehnologii avansate de securitate cibernetică din Academia Tehnică Militară din Bucureşti. Echipa este formată din reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, CERT-RO (Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică) şi parteneri privaţi cu expertiză în domeniul securităţii cibernetice de la Avira, Bitdefender, Deloitte, Oracle, Provision, Safetech şi SecureWorks. 'Scopul exerciţiului este de a exersa proceduri şi măsuri de coordonare rapidă între experţii naţionali şi cei ai Alianţei, care îşi folosesc abilităţile de a gestiona o serie de scenarii a căror complexitate a crescut constant în ultimii ani. Utilizând un mediu virtual controlat, toţi participanţii au de parcurs scenarii care implică ameninţări complexe şi la care trebuie să ofere soluţii', menţionează sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel