Ambasada SUA la Moscova va trebui să dea explicaţii pentru publicarea pe site-ul său de internet a "itinerariilor" manifestaţiilor opozanţilor de sâmbătă, a anunţat Ministerul rus al Afacerilor Externe, care îi va convoca pe diplomaţii americani, relatează Agerpres, care citează AFP.
"Despre ce e vorba, despre a-i influenţa sau a le da instrucţiuni (manifestanţilor)?", a scris purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova pe Facebook, "colegii americani vor trebui să vină să se explice în Piaţa Smolenskaia", adresa MAE rus.
Purtătoarea de cuvânt făcea aluzie la publicarea pe site-ul de internet al ambasadei a unui avertisment care face apel la cetăţenii americani să nu meargă la manifestaţiile de sâmbătă din Rusia. În acest text, reprezentanţa diplomatică precizează în ce oraşe şi pe ce străzi sunt prevăzute să aibă loc proteste.
Din punctul de vedere al diplomatei ruse, asta ar însemna de fapt încurajarea manifestanţilor. Potrivit ei, dacă ambasada Rusiei la Washington ar fi acţionat astfel, asta ar fi dus la "ameninţări de sancţiuni şi expulzări ale unor diplomaţi ruşi".
Diplomaţii americani nu au reacţionat până în prezent la această luare de poziţie, notează AFP.
Purtătoarea de cuvânt a ambasadei SUA a denunţat în schimb sutele de arestări la protestele care au loc sâmbătă.
Cel puţin 40.000 de oameni s-au adunat sâmbătă în centrul Moscovei pentru a protesta în semn de sprijin pentru opozantul încarcerat Aleksei Navalnîi, estimează Reuters, dar proteste au avut loc în multe alte oraşe.
Peste o mie de persoane au fost arestate de forţele de ordine sâmbătă în Rusia în cursul manifestaţiilor, potrivit ONG-ului OVD-Info, specializat în monitorizarea manifestaţiilor în această ţară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă