Privatizare sistem de sănătate. Tudor Ciuhodaru, semnal de alarmă: Cine are bani, trăieşte!
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru a comentat posibilitatea privatizării sistemului de sănătate prin ordonanţă de urgenţă, afirmând că ecuaţia este una simplă: cine are bani, trăieşte!

"Este o situaţie nemaîntâlnită până acum. Ordonanţa asta spune un lucru foarte clar: cine are bani trăieşte, cine nu are moare! Vă reamintesc că articolul 47 din Constituţie specifică că toţi avem dreptul la îngrijiri în spitale finanţate de stat. Atunci când vorbim de programele naţionale de sănătate, ele sunt subfinanţate, iar pacienţii sunt şi azi pe liste de aşteptare. Aşa că cine are bani va putea merge oriunde, să sară peste rând şi să treacă în faţa celor care au nevoie acum de acele tratamente. E un fel de haiducie pe sens invers, iei de la săraci şi dai la bogaţi. 

Sănătatea trebuie să fie asigurată gratuit, am propus asta în Parlament de mai multe ori. Statul este obligat să ne asigure măcar sănătatea şi educaţia, altfel de ce mai este stat? Nu văd discriminarea la care face referire premierul. Va apărea după această ordonanţă, pentru că vom avea cetăţeni de rangul 1 şi cetăţeni de rangul 2. Unii care pot trăi, pentru că au bani, şi cei a căror şansă la viaţă va fi limitată.", a declarat medicul Tudor Ciuhodaru la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel