Data actualizării:
Data publicării:

Adio, dar rămân cu tine: Preşedintele USR Prahova a demisionat din funcție, dar a rămas membru de partid

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp

Bogdan Novac a demisionat din funcția de preşedinte al USR Prahova, precum şi din toate funcţiile politice deţinute în partid, dar a rămas membru în cadrul formațiunii politice.

Bogdan Novac este extrem de nemulțumit de negocierile din cadrul Alianţei Dreapta Unită. 

'Motivul a fost rezultatul negocierii formării Alianţei Dreapta Unită la Prahova, negociere care a fost purtată şi finalizată de conducerea centrală a partidului', a declarat, miercuri, pentru Agerpres, Bogdan Novac, care este şi primar al oraşului Breaza.

Novac a zis că mai sunt şi alte persoane nemulţumite, 'nu puţine'. Motivele sunt cu privire la nominalizarea candidatului pentru Consiliul Judeţean, precum și de poziţiile stabilite de principiu pentru listele de candidaţi.

În ceea ce priveşte candidatul alianţei pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Județean Prahova, acesta ar urma să fie deputatul George Ionescu, preşedinte al Forţa Dreptei Prahova. Bogdan Novac a mai zis că a rămas membru USR.

'Am rămas membru, mi-am dat demisia din funcţiile politice pe care le ocupam în interiorul USR. (...) Voi candida cu siguranţă pentru un nou mandat la Breaza', a mai declarat Bogdan Novac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel