O nouă alianță intră în scena politică. PRP și PNȚCD au bătut palma. Gabriel Marin: Preluăm o parte din această "avere" istorică. O doză de respectabilitate
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik
Partidul România Puternică și-a unit forțele cu PNȚCD.

Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), sub conducerea președintelui Aurelian Pavelescu, și Partidul România Puternică (PRP), sub comanda președintelui Gabriel Marin, au stabilit un parteneriat politic strategic, cu scopul de a forma o alianță politică puternică, orientată către suveranism, conservatorism și valorile naționale.

Această alianță reprezintă o forță distinctă pe scena politică românească, reunind principiile ideologice ale PNȚCD, cel mai longeviv partid politic din istoria României, cu viziunea modernă și pragmatică a PRP, o entitate politică emergentă, cu rădăcini puternice în sfera antreprenorială și în contextul economic actual al țării. Reamintim că din 7 iunie 2021, PNȚCD este membru al Grupului Suveraniștilor Europeni.

Președintele executiv al Partidului România Puternică, doctorul în economie Gabriel Marin, a vorbit despre noua fuziune în platoul DC News: 

"Am avut aseară o ceremonie în care am semnat documentele de naștere ale Alianței România Puternică care e formată din cele două partide - Partidul România Puternică (PRP) și Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD). În puzderia de partide care apar în fiecare zi am încercat să valorificăm tradiția PNȚCD-ului. Vorbim de un partid istoric, un partid care a fost extrem de important pentru România la un moment dat și, evident, să preluăm și noi, împreună cu ei, o parte din această "avere" istorică, reputația unui partid istoric. Cred că e o idee bună și mai cred că asta ar putea deja să ne dea o doză de respectabilitate, cel puțin pe anumite zone de electorat" a spus Gabriel Marin.

Alianța PRP-PNȚCD va participa atât la alegerile locale cât și la europarlamentare.

Emisiunea completă, aici:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel