Prin acordul încheiat marți cu Valeriu Steriu, președintele UNPR, Traian Băsescu și-a realizat două obiective. Politologul Alfred Bulai dezvăluie principalele beneficii ale "tranzacției", pentru PMP, dar consideră că nu se poate vorbi despre o fuziune între cele două partide.
"Este o absorbție a UNPR, care dispare în PMP. I-au spus fuziune pentru a menaja sentimentele uneperiștilor, dar în realitate este o absorbție, în stilul vechiului PDL, care lua din când în când câte un partid minuscul, pe care îl îngloba, oferind temporar funcția de vicepreședinte liderului acelei formațiuni. De altfel, Valeriu Steriu nici nu are veleități de președinte, iar Traian Băsescu a anunțat că PMP nu va avea doi co-președinți. În plus, a reușit să realizeze negocieri secrete, spre deosebire de PNL, a cărui discuții cu UNPR au apărut în presă, dezumflând plănuita fuziune. Ori a fost un blitz-krieg, prea rapid ca să mai apară scurgeri, ori negocierile au fost într-un cerc extrme de restrâns și disciplinat", a declarat Alfred Bulai pentru DCNews.
Ce câștigă PMP
"Spre deosebire de PNL, partidul lui Traian Băsescu nu are costuri de imagine asociate tranzacției politice cu UNPR. Cei care îl votează pe Traian Băsescu nu se încurcă din cauza unei combinații de acest gen. Ca urmare, orice câștig, fără costuri, e bine venit. În primul rând, PMP obține zestre UNPR: sedii, logistică, infrastructură. Sunt organizații UNPR bine așezate în țară. Au membri de partid în multe deconcentrate, care au rămas în eșalonul doi și nu au fost schimbați de Cioloș. Câștigă și câțiva parlamentari, iar unii au ceva pondere în teritoriu. Liderii UNPR, de cealaltă parte, scapă de la dispariția tip PNȚCD, rămân în politică. Parlamentarii găsesc un vehicol cu șanse de a trece pragul electoral. Mai mult, PMP dă un semnal și altor nemulțumiți din Parlament. Deputați sau senatori care nu se simt în grațiile conducerii de partid, care va alcătui listele, pot trece la PMP. Cel puțin o treime dintre actualii parlamentarii nu vor mai prinde un loc eligibil, în toamnă, așa că ar putea fi tentați să migreze spre PMP".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz