Percheziţii DNA la Timişoara şi Reşița. Primăria Reșița, vizată
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Procurorii DNA efectuează joi percheziţii în cinci locaţii situate în municipiile Timişoara şi Reşita, dintre care una este sediul unei instituţii publice, într-un dosar de fapte de corupţie comise în perioada 2014 - 2015. 

Potrivit unor surse judiciare, au loc percheziţii la Primăria Reşiţa.

"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada 2014 - 2015. În cursul zilei de 19 noiembrie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în cinci locaţii situate în municipiul Timişoara şi municipiul Reşita, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice", se arată într-un comunicat al DNA.

[citeste si]

Primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, ar fi suspectat de procurorii DNA că ar fi pretins şi primit mită în legătură cu atribuirea şi derularea unui contract de lucrări publice încheiat de autoritatea locală şi o firmă, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Potrivit surselor, Mihai Stepanescu ar fi pretins şi primit, cu titlu de mită, sume de bani de la SC Elis Pavaje SRL Alba, în legătură cu atribuirea şi derularea unui contract de lucrări publice încheiat de Primăria Reşiţa în valoare de aproximativ 600.000 lei. Edilul, susţin sursele, ar fi pretins un procent de aproximativ 10% din valoarea plăţilor efectuate de Primărie către această societate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel