"Încă de ieri de când am citit articolul despre cazul de la Brăila, am tot stat și m-am gândit la dementul care a rănit 10 persoane. "De ce?" Greu de înțeles. La 20 de ani, individul ăsta a înjunghiat un om de două ori (în torace și abdomen) după o ceartă și a lovit cu mașina la întâmplare încă 9 persoane. Pe trecerea de pietoni și în parcarea mall-ului. Din alea 10 persoane, 6 au ajuns la spital, 5 cu traumatisme cranio-cerebrale și barbatul înjunghiat care a fost la un pas de moarte - 4 adulți și 2 copii în vârstă de 11 și respectiv 13 ani. Băuse, la etilotest avea 0.37mg/l.. şi avea permis de conducere din Februarie", a scris protestatara.
"Avem și noi demenți"
"Trebuie să curgă sânge pentru țara asta" - a zis și a decis să-l verse el. Nu, nu pe al lui, pe al altora, total nevinovați pentru haosul din mintea lui. Printre lucrurile pe care le urăsc cel mai mult este extremismul. De orice fel! Și îl condamn, aspru! La evaluarea psihiatrică va fi găsit sau nu cu o afecțiune, iar dacă merge la închisoare nu va sta mult și când va ieși va vrea să se răzbune pentru că în mintea lui făcea cuiva vreun favor omorând niște oameni. Ce nu vreau să se întâmple în țara mea este să ne trezim cu tot felul de "profeți" din ăştia cu poftă de sânge. Am fost destul de feriți până acum. Ne uitam siderați la vecinii noștri când erau călcați cu camionul la târgurile de Crăciun și ne spuneam în mintea noastra: la noi nu se întâmplă din astea, avem și noi demenți, dar nu chiar așa! Ei bine..", a mai scris Angi.
De ce a boicotat referendumul
”Ce nu vreau eu să permitem noi este tolerarea sau acceptarea extremismului. Ăsta-i unul dintre motivele pentru care am boicotat mizeria de referendum, în afara aspectelor legale pe care le cunoșteam, spre deosebire de ăia cărora le furau gay-ii copiii. Ura produce violență, iar violența distruge. Pe noi, pe ceilalți și ne împiedică să evoluăm. În plus, îl consider un rateu al presupusei societăți civilizate din care ne fălim că facem parte. Oamenii sunt în viață. Cu răni și traume psihologice, dar sunt. Toți, chiar și cel înjunghiat. Data viitoare (nu mă mint că nu ar putea exista o data viitoare) ar putea fi mai rău. Mă așteptam să bubuie Facebook-ul de reacții la cele întâmplate. De fapt, am tot așteptat să reacționați și nimic.. Pe ici pe colo câte o reacție, prea puține pentru gravitatea celor întâmplate. Sper să nu ne alienăm..!", a conchis protestatara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Ce cred românii când văd un poliţist. "În occident nu există mentalitatea asta"
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Răzvan Munteanu, două posibile scenarii. "Există riscul să nu aflăm niciodată varianta oficială"
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- Nu faceţi plăţi online când sunteţi conectaţi la reţele publice de WIFI. Avertismentul Asociaţiei Române a Băncilor
- "Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?