'Primăria Municipiului Bucureşti atrage atenţia deţinătorilor site-urilor de vânzări că tranzacţionarea licenţelor de taxi este ilegală şi se sancţionează conform legii. O persoană fizică autorizată nu poate înstrăina autorizaţia, în caz contrar aceasta fiind anulată conform legii', precizează PMB în legătură cu anunţurile apărute pe site-urile de profil, conform cărora diverse persoane oferă spre vânzare licenţe de taxi.
PMB menţionează că, potrivit Legii 38/2003, se interzice titularilor contractelor de atribuire a gestiunii delegate a serviciilor de transport în regim de taxi sau a serviciilor de transport în regim de închiriere să încheie cu terţi contracte de subdelegare a serviciului de transport respectiv.
Conform aceleiaşi legi, cesionarea parţială sau totală, după caz, a unui/ unor contracte de atribuire a gestiunii serviciului de transport taxi sau de transport în regim de închiriere de către titularul/ titularii acestora unuia sau mai multor transportatori nu este admisă decât dacă are loc una dintre următoarele operaţiuni: titularii contractelor de atribuire a gestiunii delegate au fuzionat, dând naştere unui nou transportator; titularul contractului de atribuire a gestiunii s-a divizat, dând naştere unor noi transportatori; titularul contractului de atribuire a gestiunii renunţă la una sau mai multe autorizaţii taxi, în favoarea unor angajaţi ai acestuia, care dovedesc că au dobândit calitatea de transportator autorizat în regim de taxi, dând naştere astfel unuia sau mai multor transportatori, după caz; titularul contractului de atribuire a gestiunii este o persoană fizică autorizată sau o asociaţie familială autorizată care se transformă într-o persoană juridică, dând naştere unui nou transportator.
Ample acţiuni de control
Municipalitatea menţionează, în comunicat, că de la începutul acestui an reprezentanţii Direcţiei de Control din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, în colaborare cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere, desfăşoară ample acţiuni de control care vizează legalitatea desfăşurării activităţii de taxi în Bucureşti, precum şi respectarea regulamentului în vigoare.
[citeste si]
Potrivit Legii 38/ 2003, autorizaţia pentru transport de persoane sau bunuri în regim de taxi se emite la cererea operatorului de transport sau a taximetristului independent de către autoritatea administraţiei publice locale sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi desfăşoară activitatea, îşi are sediul sau o filială, după caz, pe baza unei documentaţii, mai arată PMB. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Andreea Rotaru)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european