Instanţa supremă a mai stabilit un termen de supraveghere de 6 ani, timp în care fostul procuror are mai multe obligaţii de îndeplinit. Iulian Văduvan a fost trimis în judecată, în luna iulie 2016, pentru luare de mită şi spălare de bani, ambele infracţiuni fiind săvârşite în formă continuată. Fostul procuror a fost achitat de Instanţa supremă pentru spălare de bani, dar a primit o condamnare cu suspendare pentru luare de mită.
10.000 lei de la un om de afaceri
Potrivit DNA, Văduvan a cerut şi primit bani şi alte foloase de la doi oameni de afaceri, denunţători în cauză, pentru a le asigura acestora protecţia în diferite dosare în care erau implicaţi. Astfel, în perioada 2007 - 2012, în timp ce îndeplinea funcţia de prim procuror şi efectua şi supravegherea urmăririi penale ca procuror de caz, Văduvan a pretins şi a primit cu titlu gratuit, în mod repetat, de la un om de afaceri, carburant auto pentru alimentarea autoturismelor pe care le deţinea, cuantificat la 9.819,69 litri în valoare totală de 46.863,79 lei, precum şi sume de bani în cuantum de 105.815,67 lei, spun anchetatorii. 'Aceste foloase au fost pretinse şi primite de magistrat în schimbul asigurării protecţiei omului de afaceri, în sensul soluţionării cât mai rapid sau în mod favorabil (după caz) a plângerilor penale formulate de denunţător împotriva altor persoane şi instrumentate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, precum şi pentru soluţionarea favorabilă a cauzelor care îl vizau pe el sau societăţile pe care le reprezenta', susţine DNA. De asemenea, în rechizitoriul întocmit în cauză procurorii au reţinut că, în cursul anului 2009, în acelaşi scop al asigurării protecţiei, Văduvan a pretins şi primit indirect de la un alt om de afaceri suma de 10.000 lei.
Astfel, în perioada 2007 - 2015, în nume propriu sau ca prim procuror, Văduvan a adoptat soluţii favorabile celor doi oameni de afaceri în 12 dosare penale. 'Totodată, în perioada 2008 - 2012, inculpatul Văduvan Iulian Costin a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 115.815,67 lei, pretinsă şi primită cu titlu de mită de la cei doi oameni de afaceri, cerându-le acestora, în prealabil, să o disimuleze în forma unor contracte de sponsorizare încheiate între firmele acestora şi soţia sa. O parte din bani a fost folosită pentru deplasările inculpatului şi ale soţiei sale în străinătate la diverse manifestări în domeniul medical, iar o altă parte a fost retrasă în numerar', mai spune DNA, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european