Fiecare român ar putea fi obligat să-şi facă un control medical o dată la 3 ani
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
analize sange
analize sange
Ministrul Nicolae Bănicioiu ia în calcul introducerea controlului medical obligatoriu, o dată la trei ani.

Fiecare român ar urma să-şi facă un control medical cel puţin o dată la trei ani. Aşa cum e gândită acum procedura, ea presupune o consultaţie la medicul de familie şi un set complet de analize, scrie stiri.tvr.ro.

Cei care vor refuza să-şi facă o investigaţie medicală completă într-un interval de cel mult trei ani, vor fi sancţionaţi.

Potrivit ministrului Sănătăţii, noile reglementări vor ajuta sistemul sanitar în tot ce ţine de prevenţie, capitol la care România stă foarte prost în prezent.

Întregul set de măsuri privind obligativitatea controlului medical periodic, anunţat recent de ministrul Sănătăţii, la o emisiune televizată, se află, deocamdată, în curs de reglementare.

"În orice stat din lume, acolo unde există asigurări, există şi aceste controale preventive. Scopul acestor măsuri este de a descoperi o boală cât mai repede, de a face prevenţie", a explicat Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS, la Ora de Ştiri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel