Fed Cup, România - Franța. Simona Halep: Nu vreau să par arogantă...
Cuvântul de de ordine pentru echipa României de Fed Cup, chiar înainte de meciul cu Franța, este pozitivitate.
Atmosfera în echipă este excelentă, fetele noastre arătând încredere în forțele proprii și având credința că pot câștiga semifinala de Fed Cup cu Franța. Cel puțin așa reiese din declarațiile făcute înainte meci, la conferinţa de presă susţinută miercuri. În discursul fiecărei jucătoare, pozitivitatea a fost cuvântul de ordine.
Faptul că echipa României de Fed Cup trece printr-un moment excelent s-a văzut și la antrenamente unde a fost multă bună dispoziţie, dovedind că lotul nostru e mult mai unit.
”Cred că din 2014, când am început acest parcurs, a fost unul foarte frumos, am fost foarte unite, ne-am ajutat una pa alta, și cred că asta a contat cel mai mult: unitatea noastră. Legat de meciul de partida de acum, noi ne simțim la fel de bine, încercăm să ne facem treaba și să fim cât mai relaxate”, a declarat Irina Begu.
”E un meci special, foarte important, chiar uriaş, jucăm pentru o finală de Fed Cup după 43 de ani. Nu vreau să par arogantă, dar merităm să fim aici, să jucăm pentru finală, pentru că avem o echipă puternică, am muncit foarte mult împreună să ajungem aici şi să facem o performanţă mare pentru România. Dacă vom câştiga, va fi şi mai mare! Obiectivul meu personal în 2019 este câştigarea Fed Cup şi sper să reuşim. Mă simt excelent! Am jucat foarte bine în aceste 2 zile de antrenament, sunt sănătoasă, am energie în mine, deci abia aştept să joc la cel mai înalt nivel.”, a declarat și Simona Halep.
Citește și: Fed Cup - Simona Halep, tricouri motivaționale: "Iute, îndrăzneaţă şi frumoasă" - FOTO
VIDEO
La rândul ei, Mihaela Buzărnescu a părut mult mai sigură pe ea: "E important pentru mine că am început să câştig în ultima perioadă, pentru încrederea în forţele proprii. Lucrul pozitiv din ultimele meciuri este că am început să alerg cu mai multă uşurinţă, să-mi simt picioarele, cum se spune. Sunt pregătită să şi joc, dar să fiu şi în tribună."
Zgura interioară
Meciul Franța - România se joacă în Sala Kindarena din Rouen, cu doar 5000 de locuri, pe o zgură interioară care e diferită de una exterioară.
”Terenul este diferit, jucăm în sală, mingea merge altfel, dar terenul îmi place mult, mie mi se pare asemănător cu cel de la Madrid. E o zgură un pic mai tare, dar este multă zgură pe teren și simți mingea bine. Nu pot să compar terenul de la Roland Garros cu acesta, pentru că este diferit, din punctul meu de vedere”, a mai spus Simona Halep.
Meciurile din semifinalele Fed Cup se vor juca sâmbătă și duminică
Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 15:00, vor avea loc primele două meciuri de simplu.
Duminică, 21 aprilie, cu începere de la ora 14:00, se vor juca ultimele două partide de simplu și meciul de dublu.
Din echipa României fac parte Simona Halep (2 WTA), Mihaela Buzărnescu (31 WTA), Irina Begu (82 WTA), Monica Niculescu (133 WTA) și Raluca Olaru (35 WTA la dublu).
Citește și: Legătura dintre Notre Dame și Simona Halep. Mesaj peste timp
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News