Data actualizării:
Data publicării:

„Vaccinează-te, prietene!“ - i-a strigat un spectator lui Djokovic în timp ce servea punctul de meci al victoriei la Australian Open / video

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Un spectator a ales să-l provoace pe Novak Djokovic și i-a strigat acestuia să se vaccineze, la serva de final de la Australian Open. Tenismenul sârb a dat dovadă de stăpânire de sine și s-a făcut că nu îl aude pe australian.

Novak Djokovic a avut parte de un moment mai tensionat cu spectatorii din Melbourne la Australian Open, unul dintre aceștia strigându-i tenismenului sârb să „se vaccineze”, potrivit Daily Mail.

Djokovic a câștigat cele mai multe titluri la Australian Open, iar acum luptă pentru un al 11-lea titlu, ceea ce i-ar aduce un total de 25 de titluri de Mare Șlem.

Cu toate acestea, după ce a recunoscut că nu s-a fost vaccinat pentru Covid-19 înainte de ediția din 2022 a competiției, i s-a interzis participarea la aceasta, oficialii hotărând că toți jucătorii trebuie să fie vaccinați împotriva virusului. De asemenea, Nole a fost exclus și de la US Open.

Chiar dacă de atunci s-a întors la ambele turnee de Mare Șlem, un spectator l-a șicanat anul acesta pe Djokovic. Anul trecut, Nole a fost huiduit de publicul australian.

Djokovic servea punctul de meci al victoriei sale în turul al treilea în fața argentinianului Tomas Martin Etcheverry - care l-a învins deja pe Andy Murray - moment în care sun spectator, în loc să se bucure de meci, a decis să strige  „Vaccinează-te, prietene!"

Nole a dat dovadă de stăpânire de sine și nu a dat curs provocării din tribună, după care a aruncat un as cu autoritate pentru a pecetlui o victorie impresionantă în trei seturi în fața argentinianului și a avansa în optimile de finală.

Poziția de vaccinare a lui Djokovic a fost un punct de discuție major în timpul apogeului pandemiei. Nole nu a avut niciodată un discurs anti-vaccinist, ci pur și simplu a spus că fiecare are dreptul să facă propria alegere.

„Nu am fost niciodată anti-vax”, a spus Djokovic după ce a câștigat titlul US Open anul trecut.

„Am fost întotdeauna pro-libertatea de a alege. Și asta e ceva pe care l-am luat de la sine înțeles. Nu am simțit că mulți oameni au avut de ales, într-adevăr”, a spus Nole.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel