Criză în sistem! Cinci universități amenință cu proteste
Consorțiul Universitaria transmite o scrisoare de protest în care cere Ministerului Educației și Guvernului să retragă OUG 20/2016 pentru salarizarea profesorilor, să aducă finanțarea pe student cel puțin la nivelul din 2008 și să fie stabilit un calendar pentru atingerea până în 2020 a unui procent de 6% din PIB pentru educație și 1% pentru cercetare.
Dacă nu va primi un răspuns pozitiv, Consorțiul Universitaria, format din cinci dintre cele mai mari universități din România, amenință cu proteste publice interne. În plus, anunță că se vor adresa atât instanțelor juridice interne pentru a contesta măsurile și forurilor europene pentru nerespectarea reglementărilor europene cu privire la consultarea publică în cazul adoptării unor măsuri legislative cu puternic impact economic și social, dar și cu privire la subfinanțarea gravă a învățământului și cercetării.
Consorțiul Universitarea este format din Academia de Studii Economice din București, Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași si Universitatea de Vest din Timișoara. Cele 5 universități reclamă că s-a ajuns la o gravă subfinantare a educației și cercetării, România fiind în topul țărilor UE care alocă cea mai mică cotă din PIB pentru finanțarea învățământului.
Consorțiul Universitaria mai reclama că Guvernul a crescut presiunea pe Universități prin majorări salariale succesive, neînsoțite de alocarea unor sume suplimentare corespunzătoare, astfel majorările au pus presiune pe resursele universităților, potrivit hotnews.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News