În urma adoptării ordonanţei de urgenţă care reglementează transportul alternativ cu autoturism şi conducător auto, în şedinţa de Guvern de ieri, compania Clever declară: "Este un pas important în modernizarea și liberalizarea pieței serviciilor de transport în beneficiul direct al pasagerilor. Le mulțumim pentru că au avut încredere în noi și pentru că ne-au susținut! Vom continua să investim în creșterea calității serviciilor de transport și vrem să oferim cele mai avantajoase condiții atât pasagerilor, cât și șoferilor și transportatorilor. Nu în ultimul rând, apreciem dialogul pe care l-am avut în ultimele luni cu Viceprim-ministrul Daniel Suciu și cu Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Vom continua să avem aceeași deschidere față de autorități pentru ca românii să beneficieze de cele mai moderne servicii de transport. Cu siguranță această ordonanță este un pas important pentru noi toți și credem că, acum, mult mai mulți oameni vor fi implicați în rezolvarea problemelor care ţin de mobilitatea urbană", au declarat oficialii Clever.
Despre CLEVER
Aplicația Clever a fost fondată în 2010 și este prima aplicație de e-hailling din România care permite atât plata cash a cursei, cât și plata direct din aplicație, prin card bancar. Cu peste 1,5 milioane de utilizatori și peste 30.000 de șoferi înregistrați, Clever a revoluționat mobilitatea urbană din România. Compania are peste 60 de angajați și este prezentă în peste 20 de orașe din România.
În luna iunie 2017, business-ul Clever a fost achizitionat de grupul Intelligent Apps, înființat în 2009, parte a companiei Daimler Mobility Services. Din același grup fac parte aplicațiile Mytaxi (disponibilă în 9 țări din Europa) și Beat (activă în Grecia, Peru, Chile și Columbia). Intelligent Apps are 16 milioane de utilizatori în 14 țări și 100 de orașe, fiind cea mai mare aplicație de mobilitate urbană din Europa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Ce cred românii când văd un poliţist. "În occident nu există mentalitatea asta"
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Răzvan Munteanu, două posibile scenarii. "Există riscul să nu aflăm niciodată varianta oficială"
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Nu faceţi plăţi online când sunteţi conectaţi la reţele publice de WIFI. Avertismentul Asociaţiei Române a Băncilor
- "Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?