Castrarea chimică a violatorilor, proiect de lege adoptat tacit de Senat
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Senatul a adoptat, luni, în mod tacit, un nou proiect de lege privind castrarea chimică a violatorilor.

Această măsură ar putea fi aplicată pe finalul ispăşirii pedepselor cu închisoarea printr-o decizie a instanţei, însă decizia finală a adoptării iniţiativei legislative aparţine Camerei Deputaţilor. 

După o dezbatere aprinsă, proiectul a fost adoptat tacit, pentru că în sală nu au fost suficienţi senatori ca să voteze. 

Iniţiativa legislativă prevede că ”persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală care atentează la inviolabilitatea sexuală a altei persoane, inclusiv a minorilor, de către instanţa de judecată li se poate aplica măsura de siguranţă castrarea chimică”.

De asemenea, măsura de castrare chimică ”se aplică obligatoriu de către instanţa de judecată” şi se efectuează ”în ultimele 3 luni de ispăşire a pedepsei închisorii”.

Propunerea legislativă are aviz negativ din partea Consiliului Legislativ, din partea Guvernului, a Comisiei pentru drepturile omului din Senat şi raport de respingere din partea Comisiei juridice.

Prin măsura de castrare chimică se înțelege "inhibarea pornirilor sexuale prin metode chimice a condamnatului găsit vinovat de abuz sexual, în scopul prevenirii unei recidive".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel