Ciucă promite că „mesajul protestatarilor a fost auzit”. Parlamentul se mobilizează pentru agricultorii și transportatorii ieșiți în stradă
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Mesajul protestatarilor a fost auzit, iar forul legislativ se va mobiliza pentru a permite intrarea în vigoare a soluţiilor Guvernului, a declarat preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă.

„Am convocat Biroul Permanent al Senatului în această dimineață, pentru deschiderea unei sesiuni parlamentare extraordinare. Forul legislativ se va mobiliza astfel pentru a permite intrarea în vigoare, cât mai repede, a soluțiilor guvernului la problemele semnalate de agricultori și de transportatori.

Protestele sunt justificate, iar rezolvarea nemulțumirilor oamenilor poate să vină numai prin dialog. Totodată, la nivelul Parlamentului European, europarlamentarii PNL Dan Motreanu și Daniel Buda au avansat un set de măsuri prin care fermierii români să primească mai multe compensații pentru pierderile cauzate de secetă, inundații sau de implicațiile războiului din Ucraina.

Pe partea executivă, miniștrii liberali sunt implicați întru totul în soluționarea revendicărilor și acordă tot sprijinul în acest sens Ministerului Agriculturii și Ministerului Transporturilor. Ministrul mediului, Mircea Fechet, a anunțat că se va iniția programul ”Rabla pentru tractoare și mașini agricole”, finanțat prin Administrația Fondului de Mediu. Astfel, fermierii vor putea primi un ajutor de 30.000 euro pentru înnoirea utilajelor.

Mesajul protestatarilor a fost auzit și înțeles. Vom lucra împreună cu aceștia și în continuare pentru a găsi cele mai bune metode de sprijin în două domenii cheie pentru economia României”, a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.

Ciucă convoacă parlamentarii să rezolve revendicările fermierilor și transportatorilor

Senatul este convocat de Nicolae Ciucă, luni, de la ora 12,00, în sesiune extraordinară pentru informarea parlamentarilor cu privire la sesizarea acestui for legislativ cu ordonanţele de urgenţă adoptate de Guvern pe 17 ianuarie, în vacanţa parlamentară, referitoare la marcajul fiscal comun pentru motorină şi kerosen şi echivalări de permise pentru circulaţia pe drumurile publice, măsuri ce fac parte din revendicările fermierilor și transportatorilor.

Amintim că decizia de convocare a sesiunii extraordinare a fost semnată, vineri, de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. De atunci, protestele fermierilor și transportatorilor au scăzut în intensitate, dar a rămas lista cu revendicări.

Biroul permanent al Senatului se va reuni, luni dimineaţă, pentru stabilirea proiectului programului de lucru şi asigurarea conducerii şedinţei de plen.

OUG 1/2024 vizează echivalarea permisului categoria B cu permisul Tr1, categorie nou introdusă, care va permite conducerea tractoarelor agricole sau forestiere cu o viteză maximă de 40 km/h pe drumurile publice. De asemenea, se prevede înscrierea echivalării categoriilor B şi Tr cu categoria Tr1 în permisul de conducere pentru noile emisiuni, dar nu mai devreme de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, fără examinare de către autoritatea competentă.

OUG 2/2024 amână, până la 1 iunie 2024, punerea în aplicare a Deciziei (UE) 2022/197 a Comisiei din 17 ianuarie 2022 de stabilire a unui marcaj fiscal comun pentru motorină şi kerosen. Până la acea dată, va putea fi utilizat, în continuare, marcatorul Solvent Yellow 124 pentru marcarea motorinei, păcurei şi produselor asimilate acesteia din punctul de vedere al nivelului accizelor.

Modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal este necesară având în vedere imposibilitatea conformării, după data de 18 ianuarie 2024, la cerinţele Deciziei Comisiei Europene de stabilire a unui marcaj fiscal comun pentru motorine şi kerosen, prin înlocuirea actualei substanţe folosite pentru marcarea motorinei utilizate şi care beneficiază de scutirea plăţii accizei, respectiv Solvent Yellow 124, cu noul Euromarcator, cu denumirea comercială ACCUTRACE ™ PLUS. Pentru egalitate de tratament, aceeaşi măsură a fost instituită şi pentru păcură şi produsele energetice asimilate acesteia din punctul de vedere al accizelor, se arată în expunerea de motive a ordonanţei.

Potrivit articolului 115 din Constituţie, o ordonanţă de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă sesizată, Senatul în acest caz, şi după publicarea ei în Monitorul Oficial. Camerele Parlamentului, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere.

După ședința Biroului Permanent al Senatului, proiectele vor intra în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Senatului, prim for sesizat în aceste cazuri. Cele două ordonanțe fac parte din revendicările protestatarilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel